În mai puţin de 10 zile expiră termenul limită pentru înregistrarea prealabilă a cetățenilor cu drept de vot care se află în străinătate sau își au domiciliul în localitățile din stânga ...
În mai puţin de 10 zile expiră termenul limită pentru înregistrarea prealabilă a cetățenilor cu drept de vot care se află în străinătate sau își au domiciliul în localitățile din stânga ...
Dacă prima dată cetățeanul te poate vota doar pentru că ai promis, atunci a doua oară o face numai dacă ai respectat promisiunea. Cel puțin așa face un alegător care ...
Analiza sentințelor, pronunțate în cazurile actelor de corupție şi a actelor conexe corupției, constată că traficul de influenţă este infracţiunea cea mai regăsită în sentințele, adoptate de către instanțele de ...
Anual, la 18 mai, în Republica Moldova este sărbătorită Ziua Internațională a Muzeelor. Această zi are o semnificație aparte pentru sistemul vamal național începând cu anul 2007, când a fost ...
Partidul Democrat din Moldova (PDM), pentru „instituții puternice și corecte”, și-a concentrat atenția pe două aspecte: „o relație onestă cu statul” și „instituții corecte”. Astfel, democrații, potrivit Planului de țară ...
Fotograful Denis Chicu a lansat un nou proiect „1 minut despre Moldova”, informează PROVINCIAL.
Potrivit fotografului, proiectul este despre tradițiile, locurile, oamenii, cultura și tot ce înseamnă și reprezintă Republica Moldova.
Mai ...
Primăria municipiului Ungheni anunță lansarea concursului de desene pentru copii „Parcul copilăriei mele”, desfășurat cu prilejul aniversării a 5 ani de la semnarea Acordului de înfrățire cu municipiul Cluj–Napoca, informează ...
Prima tranșă de 1200 de tone, din cele 6000 de tone de motorină oferite de către România agricultorilor din Republica Moldova, afectați de secetă, a ajuns astăzi în țară. Președintele ...
În săptămâna 11- 14 mai 2021, Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a pornit cinci proceduri de control în privința a trei consilieri locali.
Un consilier local din Consiliul Limbenii Noi, raionul Glodeni ...
În conformitate cu tranzacția notificată, Magna Metalforming GmbH intenționează să achiziționeze 49% din acțiunile unei societăți în comun nou create (societate în comun). Partenerul societății în comun LG Electronics Inc. ...


















