Daniel Vodă, purtător de cuvânt al Guvernului, a venit cu o serie de precizări legate de Portul Internațional Liber de la Giurgiulești (PILG), informează PROVINCIAL.
„Să explicăm cât mai limpede: La Giurgiulești ...
Daniel Vodă, purtător de cuvânt al Guvernului, a venit cu o serie de precizări legate de Portul Internațional Liber de la Giurgiulești (PILG), informează PROVINCIAL.
„Să explicăm cât mai limpede: La Giurgiulești ...
Ministerul Energiei a pregătit un plan de acțiuni pentru situații excepționale pe piața energiei electrice, care a fost elaborat în conformitate cu regulile și cu sprijinul Uniunii Europene și PNUD ...
Pe podul din strada Mihai Viteazul astăzi se așterne primul strat de asfalt, numit de egalizare, iar pentru ziua de mâine este preconizată aplicarea stratului de uzură pe toată porțiunea ...
Consiliul raional Leova, a marcat astăzi, 27 august Ziua Independenței Republicii Moldova, prin organizarea unei festivități solemne în Piața Ștefan cel Mare și Sfânt din orașul Leova, care a debutat ...
Cu ocazia Zilei Independenței Republicii Moldova, Primăria municipiului Bălți a organizat o serie de turnee sportive, la care au participat sute de copii din oraș. Aceste evenimente au fost menite ...
La 27 august 1991, Republica Moldova și-a declarat independența, votată de către Parlament. Cu acest prilej, la Cahul, s-a desfășurat ceremonia solemnă dedicată aniversării a 33 de ani de la ...
Andrei Năstase, candidat desemnat la funcția de Președinte al Republicii Moldova, afirmă că, în acest an, Ziua Independenței este sărbătorită într-un context special, acela în care moldovenii se pregătesc să ...
Echipa orașului Nisporeni este deținătoarea Cupei Raionului Nisporeni 2024. Ultimul act al competiției s-a desfășurat pe Stadionul Orășenesc Nisporeni. În meciul final, s-au întâlnit echipele Or. Nisporeni și F.C. Valea-Trestieni. ...
Președinta „Platformei Moldova”, Irina Vlah, a adresat un mesaj de felicitare cetățenilor cu prilejul Zilei Independenței Republicii Moldova, informează PROVINCIAL.
Irina Vlah menționează că de Ziua Independenţei trebuie să ne amintim ...
Candidatul la funcția de Președinte al Republicii Moldova, Alexandr Stoianoglo, a felicitat poporul moldovenesc cu prilejul Zilei Independenței.
Stoianoglo a punctat că Independența nu e un trofeu, ci un proces continuu ...



















