Purtătorul de cuvânt al Partidului Democrat din Moldova, Vitalie Gamurari, a anunțat că, în cadrul ședinței săptămânale, democrații au discutat cele două demisii de săptămâna trecută - a Primarului municipiului ...
Purtătorul de cuvânt al Partidului Democrat din Moldova, Vitalie Gamurari, a anunțat că, în cadrul ședinței săptămânale, democrații au discutat cele două demisii de săptămâna trecută - a Primarului municipiului ...
O stație în stil național a fost amenajată în satul Băxani din raionul Soroca, relatează observatorul.md, informează Provincial.
Menționăm că, anterior și în orașul Ialoveni autoritățile locale au decis să amenajeze ...
Una din problemele stringente ale Gimnaziului Pîrîta din raionul Dubăsari, a constituit-o starea acoperișului la Blocul ,,A”, care era una deplorabilă, potrivit Consiliului raional, informează Provincial.
În cadrul lucrului Comisiei s-au ...
Astăzi, angajații DIP și ai Detașamentului mixt zona Centru, în număr de 90 persoane, au efectuat percheziții la Penitenciarul nr.18-Brănești.
În urma verificărilor efectuate, per total au fost ridicate obiecte interzise:
- ...
Angajații Secției combaterea infracțiunilor în locuri publice și transport urban, în flagrant delict au reținut un bărbat în vârstă de 39 ani, originar din r-nul Soroca, pentru furt de portmoneu.
Incidentul ...
Renumitul cântăreț din Republica Moldova, Mihai Ciobanu, astăzi, își sărbătorește ziua de naștere, informează Provincial.
Mihai Ciobanu s-a născut la 20 februarie 1953, astfel a împlinit 65 de ani. El s-a ...
În perioada 19-23 februarie 2018, la Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) se desfăşoară cursul de instruire „Protecția proprietății intelectuale în Republica Moldova. Aspecte practice” pentru judecătorii și procurorii ...
Un locuitor al raionului Cahul va face 16 ani de închisoare pentru violul fiicei sale minore.
Potrivit procurorilor, începând cu anul 2016, bărbatul, manifestând un comportament agresiv faţă de fiica sa ...
Faleza râului Nistru din orașul Soroca va fi reparată. Iată cine donează banii
Postat: marți, februarie 20, 2018. În Actual, Bomba provinciei, Drept în țintă, Fierbinte, La raion, Proaspăt, Stil de viață, Succesul săptămînii
Consiliul municipal Buzău din România, va dona 100.000 de euro pentru repararea falezei Nistrului din orașului Soroca.
Despre aceasta a anunțat pe o rețea de socializare Președintele BUN, Ion Leașcenco, ...
În perioada 16-18 februarie curent, la Chișinău, s-a desfășurat cea de-a VI-a ediție a Concursului Național de Ştiințe și Inginerie pentru elevi ”Mold SEF”. Concursul a fost organizat de către ...


















