Valoarea compensațiilor pentru energia electrică acordate antreprenorilor de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului a ajuns la peste 87 milioane de lei în perioada ianuarie – august 2025. Acest suport face parte ...
Valoarea compensațiilor pentru energia electrică acordate antreprenorilor de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului a ajuns la peste 87 milioane de lei în perioada ianuarie – august 2025. Acest suport face parte ...
Ion Ceban, unul dintre liderii Blocului Alternativa, spune că Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) cere excluderea sa din campania electorală.
„Îi doare cum am ajuns în Italia și vor să spună ...
Echipele mobile de medici specialiști continuă să ofere populației consultații profilactice gratuite, acoperite din mijloacele financiare ale fondului măsurilor de profilaxie al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină.
Astfel, săptămâna curentă, ...
Pompierii IGSU din municipiul Orhei au fost solicitați pentru lichidarea unui incendiu care s-a produs în această noapte la o fabrică de panificație de pe strada Ioana Iachir 30.
Apelul a ...
Peste 200 de specialiști din cadrul Centrului Republican de Asistență Psihopedagogică au participat la Forumul EdCamp 2025, unde au discutat despre incluziune, sănătatea emoțională a copiilor și inovațiile care pot ...
Procuratura Hîncești Oficiul Ialoveni, a expediat în judecată o cauză penală în privința a două persoane, acuzate de comiterea acțiunilor de tratamente inumane și degradante.
Potrivit materialelor cauzei penale, la 26 ...
În data de 7 septembrie 2025, Președintele raionului Soroca, Veaceslav Rusnac a participat la deschiderea Turneului regional la volei ,,Cupa Prieteniei”, ediția 2025, organizat de către Serviciul Tineret şi Sport ...
La Chișinău a avut loc o misiune a Grupului Băncii Mondiale, în cadrul căreia au fost analizate prioritățile și progresul de implementare a proiectului Linia Electrică Aeriană (LEA) 400 kV ...
În cadrul vizitei în raionul Dondușeni, liderul PSRM Igor Dodon și deputatul PSRM Bogdan Țîrdea au vizitat satul Tîrnova.
„Candidații la funcția de deputat în Parlament din partea Blocului Patriotic s-au ...
Alexandr Stoianoglo, împreună cu liderii Blocului Electoral ALTERNATIVA, a avut o întâlnire cu locuitorii din Bălți, unde au fost discutate principalele probleme ale cetățenilor și soluțiile pe termen lung.
„Nu am ...



















