În perioada 19-22 octombrie, CIE Moldexpo va găzdui expozițiile internaționale specializate de toamnă Moldagrotech și Farmer. Cu această ocazie, a fost organizată o conferință de presă la care au participat ...
În perioada 19-22 octombrie, CIE Moldexpo va găzdui expozițiile internaționale specializate de toamnă Moldagrotech și Farmer. Cu această ocazie, a fost organizată o conferință de presă la care au participat ...
33 dintre cele 40 de titluri de manuale noi planificate pentru tipar în 2023 au ajuns deja în școli. Celelalte sunt în proces de tipărire sau cu statut „bun de ...
Polițiștii de frontieră au ridicat un document falsificat și au inițiat cercetări pe numele unui cetățean străin pentru comiterea unei infracțiuni. Acesta s-a prezentat ca șofer al unui automobil înmatriculat ...
Sergiu Burlacu, vicepreședintele Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), candidatul formațiunii la funcția de primar de Bălți, într-un mesaj video, s-a adresat conducerii politice a Republicii Moldova.
„Stimați guvernanți, Colegii mei ...
Procurorii PCCOCS, de comun cu ofițerii INI, anunță cercetarea a trei bărbați și a unei femei din Chișinău pentru șantajarea cu aproape o sută de mii lei a unui bărbat.
Mai exact, în ...
Pentru funcția de primar al municipiului Bălți, în cadrul alegerilor locale, au fost înregistrați 15 candidați, dintre care 13 (2 femei și 11 bărbați) au fost desemnați de partide politice și ...
Funcționarii postului vamal Leușeni au supus controlului de specialitate un autocar de model ”Volvo”, ce se deplasa din Italia spre Republica Moldova, transportând pasageri și bagaje neînsoțite.
Șoferul, un conațional în ...
Pe 26 octombrie 2023, la Ungheni va avea loc un nou eveniment de amploare, dedicat tinerilor - Forumul Regional de Antreprenoriat.
Forumul își propune să aducă istorii de succes și surse ...
La Parlament au avut loc consultări publice asupra proiectului de lege care presupune că donațiile sau granturile să fie transmise direct la instituțiile de învățământ, dar nu prin intermediul asociațiilor ...
Candidatul PSDE pentru șefia primăriei Capitalei, Vadim Brînzaniuc, salută îndemnul Blocului Electoral „Ruslan Codreanu” de a semna un protocol pentru o campanie civilizată.
Brînzaniuc spune că a fost întotdeauna pentru o ...



















