În cadrul vizitei de lucru în raionul Criuleni, Prim-ministrul Natalia Gavrilița a avut o întrevedere cu locuitorii și primarul satului Jevreni – una dintre cele 18 localități din regiune, care vor beneficia de asistență financiară în cadrul Programului Național „Satul European”, informează PROVINCIAL.
Primarul Igor Rotaru a comunicat că proiectul de dezvoltare locală din Jevreni, prevede construcția unui apeduct magistral, având un cost total de 9,8 milioane lei. Astfel, toate cele 467 de gospodării din localitate vor avea acces la rețeaua de apă potabilă.
„În perioada 2022-2023, Guvernul va finanța 492 de proiecte de dezvoltare locală, cu o valoare totală de peste 2 miliarde de lei. Aceste investiții vor contribui la dezvoltarea durabilă a localităților, asigurarea cetățenilor cu servicii publice de calitate și infrastructură socială modernă. Fiecare gospodărie din țara noastră trebuie să resimtă beneficiile acestui program ambițios”, a declarat prim-ministra Natalia Gavrilița.
Locuitorii din Jevreni au salutat lansarea Programului Național „Satul European”, menționând că și-ar dori mai multe proiecte investiționale, inclusiv în dezvoltarea domeniilor de educație și servicii medicale. De asemenea, oamenii s-au interesat despre măsurile pe care le va întreprinde Executivul pentru susținerea populației din zonele rurale ale țării în perioada rece a anului. În acest context, Natalia Gavrilița a menționat că Guvernul va prezenta în această săptămână un Plan de acțiuni privind asigurarea populației cu lemne de foc pentru sezonul rece.
Documentul Unic de Program pentru anii 2022–2024, aprobat de Executiv, include 18 proiecte de dezvoltare locală în raionul Criuleni, în valoare totală de 134 milioane lei. Pentru implementarea acestora, din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională vor fi alocate 85 milioane lei.