Miercuri, 03 august 2016, în sala mare de ședință a Consiliului raional, peste 100 de reprezentanți ai sectorului agroalimentar al raionului Ialoveni s-au întrunit la un seminar organizat de Secția Agricultură. Potrivit paginii web a localității, chestiunea de bază a agendei seminarului a fost specificul modului de repartizare a mijloacelor fondului de subvenționare a producătorilor agricoli pentru anul 2016.
Celor prezenți președintele raionului domnul Antolie Dimitriu le-a adresat mesaje, în care a menționat avantajele și importanța subvenționării agricultorilor, deasemenea a mulțumit agricultorilor pentru munca depusă și lea dorit un an agricol bun, care la moment are o dinamică pozitivă de dezvoltare.
În cadrul seminarului Directorul Agenției de Intervenții și Plăți pentru Agricultură domnul Nicolae Ciubuc a acordat suport informațional foarte detaliat și argumentat referitor la formele de sprijin financiar acordate producătorilor agricoli din fondul de subvenționare. Pentru anul 2016 bugetul subvențiilor este de 900 mil. lei, inclusiv 387,6 mil.lei din contul Programului ENPARD Moldova (Suport pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală). Directorul Agenției a accentuat faptul întroducerii noilor prevederi de sprijin în Regulamentul de subvenționare în anul 2016 și a răspuns la multiple întrebări ale participanților la seminar.
Elena Ivanov