Parlamentul Republicii Moldova a votat, în lectură finală, în cadrul ședinței de vineri, 13 mai, proiectul Legii pentru modificarea și completarea Legii nr.66-XVI din 27.03.2008 privind protecția indicațiilor geografice, denumirilor de origine și specialităților tradiționale garantate, potrivit unui comunicat al MAIA.
Documentul prevede simplificarea procedurii de eliberare de către AGEPI a certificatelor privind dreptul de utilizare a indicației geografice (IG), denumirii de origine (DO) și specialității tradiționale garantate (STG). Conform estimărilor, implementarea proiectului de Lege va reduce cheltuielile agenților economici pentru înregistrarea produselor cu IG, DO și STG.
Urmare a intrării în vigoare a noilor modificări legislative, dreptul de utilizare a indicațiilor respective va fi obținut de către producător odată cu obținerea autorizației emise de autoritatea competentă desemnată de către Guvern, cu funcții de gestionare și control a produselor desemnate cu IG, DO și STG, la demonstrarea faptului că producătorul corespunde și respectă condițiile prescrise de caietul de sarcini. Certificatul privind dreptul de utilizare a IG, DO și STG va fi eliberat la solicitare, fără achitarea taxelor. Totodată, o denumire înregistrată ca STG poate fi utilizată de orice operator care comercializează un produs ce este conform cu caietul de sarcini corespunzător.
Astfel, a fost introdusă derogarea, pentru vinurile și produsele vinicole, cu privire la admiterea transformării materiei prime în vin cu IG sau DO dincolo de aria geografica delimitată, cu condiția prescrierii acestei posibilități în caietul de sarcini și sub supravegherea Autorității competente desemnate de către Guvern, cu funții de gestionare și control a produselor cu IG și DO. Aceasta derogare a fost necesară în vederea excluderii barierelor în calea desfășurării activității de întreprinzător în sectorul vitivinicol.
Odată cu intrarea în vigoare a modificărilor aprobate, va fi obligatorie înregistrarea utilizatorilor IG și DO în Registrele deținute de AGEPI, în baza informațiilor furnizate de către Autoritățile competente desemnate de către Guvern.
Proiectul are drept scop armonizarea legislației naționale cu regulamentele europene și de delimitare a funcțiilor de gestionare și control a producerii de funcțiile de înregistrare și protejare a IG.
Elena Ivanov