Petuniile sunt printre cele mai populare flori. Le vedem în balcoane, la terase, în grădini și, de ce nu, în ferme, unde aduc o pată de culoare vie. Cu flori de diferite culori, petuniile sunt preferate pentru că înfloresc toată vara și nu sunt pretențioase ca și îngrijire. Și, totuși, anumiți factori pot face chiar și rezistentele petunii să se ofilească și să moară. De cele mai multe ori, cauzele, descoperite la timp, pot fi înlăturate și petuniile își pot recăpăta culorile vibrante și bogăția florilor.
Cauze pentru ofilirea petuniilor
Cea mai des întâlnită cauză a ofilirii petuniilor este legată de udatul florilor. Ca toate plantele, și aceste flori se ofilesc atunci când nu primesc necesarul de apă. Acest lucru nu înseamnă că ele trebuie ”inundate” zi de zi pentru că, de cealaltă parte, și udatul excesiv le afectează. Ca să nu exagerați în niciun fel, înainte de a pune apă florilor, verificați cum este pământul lor: dacă este umed, nu le udați și așteptați momentul când acesta este uscat la suprafață.
O altă cauză a ofilirii petuniilor este lipsa soarelui. Dacă ele primesc expunerea solară de care au nevoie, vor fi foarte bogate în flori. În medie, au nevoie de soare timp de 5-6 ore pe zi, vorbind aici de expunere directă la razele solare, astfel că dacă puneți florile într-un loc mai umbros, s-ar putea să apară probleme și plantele să sufere.
Alte cauze ale ofilirii petuniilor sunt dăunătorii. Vorbim despre afide, anumite omizi sau melcii fără cochilie (limacșii) care se hrănesc cu aceste flori, cu frunzele lor, mai exact.
Sunt posibile și anumite boli, precum putregaiul alb sau cel cenușiu, sau un atac al unei ciuperci asupra rădăcinilor. Pentru a evita o parte din acest probleme, se recomandă ca florile să fie udate la rădăcină, cu evitarea stropirii frunzelor. Totodată, nu permiteți ca plantele să stea înghesuite, ci lăsați destul spațiu între ele pentru o aerisire cât mai bună. Dacă vedeți că floarea este afectată, îndepărtați părțile afectate și aplicați fungicide naturale sau chimice.
Iar ca sfat de înceheiere, întotdeauna udați petuniile dimineața foarte devreme pentru a evita ca apa să rămână mult timp pe părțile florii.
Sursa: agrointel.ro