Începând de vineri, 5 august, fermierii pot depune cereri pentru a beneficia de subvenții de la stat. Startul campaniei a fost dat la frigiderul unei întreprinderi situată în s. Costeşti, r-nul Ialoveni administrată de Maria Vedrașcu. Femeia-fermier, din Mileştii Mici, Ialoveni, pe lângă subvenţia solicitată, suplimentar, va beneficia de un adaos la valoarea subvenţiei, în mărime de 15%, conform noilor prevederi ale Regulamentului de subvenţionare pentru 2016.
Creând întreprinderea în anul 2015, proprietara Cooperativei de Întreprinzător a construit un depozit frigorific pentru păstrarea strugurilor de masă cu capacitatea de 350 tone graţie suportului Proiectului Agricultura Competitivă în Moldova (MAC-P).
În contextul menţinerii unei continuităţi de dezvoltare, pe lângă frigiderul construit, Maria Vedraşcu, anul acesta, a înfiinţat o plantaţie de viţă de vie cu o suprafaţă de 1,09 ha adiţional celor 17 ha care sunt deja pe rod şi pentru un stivuitor, mărimea subvenţiei solicitate, ajungând la valoarea de 266 148 lei. Astfel, administratoarea a depus primul dosar pentru investiţiile menţionate. În acest sens, ea susţine că: „Nu ne oprim aici, vrem să ne dezvoltăm. Ne propunem să mai construim în apropiere trei camere. Sperăm ca anul viitor să dăm în exploatare frigiderul.”
Măsurile de susținere a agricultorilor aferente anului de subvenționare 2016 prevăd investiții în gospodăriile de fermieri pentru restructurarea şi adaptarea la standardele Uniunii Europene; investiții în prelucrarea şi comercializarea produselor agricole; pregătirea implementării măsurilor ce țin de ecologie în agricultură; îmbunătățirea şi dezvoltarea infrastructurii agricole precum și servicii de consultanță şi instruire.
Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare Eduard Grama a menționat că în acest an, ca și în anii precedenți se așteaptă un număr de circa 4 mii de cereri.
„Anul acesta subvențiile vor fi alocate în special pentru dezvoltarea rurală și a infrastructurii. O sumă destul de mare va fi alocată sectorului de zootehnie, și respectiv măsurile tradiționale”, a precizat ministrul Eduard Grama.
Agenția de Intervenție şi Plăți pentru Agricultură va recepționa actele până pe 31 octombrie, curent. Potrivit lui Nicolae Ciubuc, directorului interimar AIPA, termenul de efectuare a verificărilor preliminare nu va depăși 10 zile lucrătoare din momentul înregistrării cererii de sprijin în registrul de intrări.
„Principiul de examinare a dosarelor este același. În fiecare an ne străduim să venim cu modificări care îmbunătățesc sistemul de subvenționare. Dacă ne referim la termeni, este una din novațiile acestui regulament, pentru că practic pentru fiecare procedură avem anumiți termeni optimizați”, a precizat Nicolae Ciubuc.
Dosarul pentru obţinerea subvenţiilor trebuie să conţină o cerere-tip, copia de pe certificatul de înregistrare, planul de afaceri pentru cel puțin 5 ani, certificatul care confirmă că fermierul nu are datorii faţă de bugetul de stat şi local ș.a. Mărimea fondului de subvenţii, în acest an, este de 900 de milioane de lei.
MAIA reiterează că perioada de recepţionare a dosarele pentru subvenţionare 2016, se încheie la 31 octombrie curent.
Elena Ivanov