Pentru trei produse autohtone, mierea, nucile și cereale vor fi elaborate recomandări și un plan de acțiune pentru îmbunătățirea capacităților productive naționale și calității ca produse ecologice îmbunătățite și exportate cu valoare adăugată pe piețele regionale și internaționale, potrivit unui comunicat de presă.
Aceste produse au fost selectate în cadrul primului Atelier de lucru național al Proiectului privind Evaluarea națională a exportului produselor ecologice din Republica Moldova, organizat de Ministerul Economiei și Infrastructurii de comun cu Conferinței Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare (UNCTAD).
Obiectivul Atelierului de lucru național a fost evaluarea și identificarea produsele ecologice autohtone cu un potențial de export înalt, printre care, semințe oleaginoase (floarea-soarelui și șofran), mere, strugurii, stafide, vin, sucuri de fructe și fructe uscate, nucile, merele și cerealele. De asemenea, a fost analizat potențialul turismul ecologic și sectorul ce țin de contoare de gaze, lichide și electrice.
Svetlana Țurcanu, Șef al Direcției politici de dezvoltare a întreprinderilor Mici și Mijlocii și comerț din cadrul Ministerului Economiei și Infrastructurii a declarat că “Republica Moldova are nevoie de dezvoltarea “verde” pentru a promova exporturile și a identifica nișe noi pe piețele regionale și internaționale care solicită produse ecologice, astfel va crește potențialul de export, competitivitatea produselor autohtone și a companiilor locale.”
În context, Robert HAMWEY, secretar economic al UNCTAD a subliniat importanța dezvoltării tuturor sectoarelor ecologice identificate și a reiterat scopul proiectului finanțat de UNCTAD, care constă în acordarea suportului pentru implementarea politicilor economiei verzi și stabilirea cadrului instituțional, de reglementare și a mecanismelor de cooperare pentru consolidarea capacității, eficienței și competitivității sectoarelor ecologice.
Astfel, ca urmare a evaluării au fost identificate 3 sectoare prioritare, mierea, nucile și cereale, pentru care ulterior vor fi elaborate recomandări și un plan de acțiune pentru îmbunătățirea capacităților productive naționale, a cadrelor de politici și de reglementare, a lanțului global de aprovizionare și a exporturilor cu valoare adăugată pentru aceste produse.
La eveniment au participanții partenerii de dezvoltare, Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediu, Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM), Organizația de Atragere a Investițiilor și de Promovare a Exportului (MIEPO), Asociații naționale din diferite domenii.
Dina Roșca