Pomii fructiferi nu trebuie neglijați în luna iulie! Orice lucrare care nu este executată în timp util îți poate diminua simțitor producția de fructe. În această perioadă a anului, având în vedere căldurile excesive, cei mai multi dintre pomii fructiferi sunt pândiți de tot felul de pericole, de la secetă și până la insectele dăunătoare sau păsările ce doresc să se bucure de roadele pomilor. Dacă în ceea ce privește seceta sigura armă rămâne intensificarea normelor de udat, cât privește păsările și insectele pot fi luate măsuri preventive sau curative care să limiteze la minim acțiunea acestor dăunători asupra producției de fructe.
1. Udarea pomilor fructiferi în iulie
Pomii fructiferi au nevoie de udare pe timp de secetă sau în locurile în care nivelul precipitațiilor anuale nu se ridică peste 600 de mm. În acest caz, deseori se întâmplă ca în lipsa apei, pomul să se usuce.
Pomii fructiferi trebuie udați în această perioadă, pentru a ajuta creșterea fructelor și a crea un impuls vegetativ, necesar pentru a susține creșterea și rezistența pomului în iarna următoare. Majoritatea pomilor trebuie udați progresiv (tot mai mult – nu neapărat mai des –, cu cât se apropie mai mult fructele de coacere). Spre exemplu, un măr de vară sau un măr de unt va primi mai multă apă în luna iunie decât un prun de toamnă.
Udarea pomilor ar trebui să aibă loc de minim două ori pe săptămână. În caz de secetă, udările pot fi mai dese, dar fără exces. Nu te baza pe ploile din această perioadă pentru că sunt superficiale și apa nu ajunge suficient de profund în sol pentru a ajuta efectiv pomii.
2. Tunderea ramurilor dacă este necesar
În ciuda faptului că tunderea pomilor se realizează primăvara și/sau toamna, este foarte important să verifici în permanență starea acestora și să îndepărtezi imediat ramurile uscate, rupte sau pe cele atacate de boli ori dăunători, în caz contrar toată recolta poate fi compromisă.
Tăierile de vară debutează cu ruperea lăstarilor cu creștere incomodă, crescuți pe lemn destul de vechi și care, prin dezvoltare, poate deranja ramificațiile normale ale pomului. Această activitatea se desfășoară în principal în cazul speciilor sămânțoase și la prun. Ruperea cu mâna a acestor lăstari se face înainte ca aceștia să depășească 15-20 cm.
Tăierile de vară debutează cu adevărat spre sfârșitul lunii iulie atunci când ramificațiile scurte formează mugurii terminali. Tot în această perioadă sporul anual începe să se stabilizeze, astfel încât tăierile nu mai pot declanșa reacții nedorite, precum apariția lăstarilor din cioturi sau ridicarea în sus a mlădițelor orizontale. Tăierile de vară pot fi aplicate speciilor sâmburoase timpurii, imediat după recoltare.
3. Verificarea stării de sănătate a pomilor fructiferi
Controlul dăunătorilor se face prin stropiri preventive sau prin analiza zilnică a pomilor și intervenția imediată în cazul problemelor. Vara este o perioadă cu risc crescut pentru sănătatea pomilor fructiferi.
Verifică în mod regulat dacă pomii tăi sunt sănătoși. Căutați orice semn de boală pe frunze, pe fructele tinere și pe ramurile de creștere. Orice boală trebuie tratată cât mai repede cu putință, pentru a-i diminua efectele. Nu se recomandă stropirea pomii pe durata înfloririi, poți face stropiri regulate, conform instrucțiunilor de pe insecticide sau fungicide, după căderea petalelor și formarea fructelor.
4. Stimularea producției de fructe din livadă
Capacitatea de coacere a unui pom fructifer este în general fixă. Acest lucru înseamnă că un număr mai mare de fructe nu duce la un număr mai mare de kilograme de fruct, ci la fructe mai mici și mai multe. Dacă rupeți excesul de fructe din meri, de exemplu, veți avea parte de mere mai mari și mai puține.
Merii, perii, prunii, piersicii și alți pomi fructiferi din grădina dumneavoastră pot fi stimulați să rodească mai bine dacă li se coboară crengile de rod cu ajutorul unor greutăți modice, în funcție de specie și de grosimea ramurii. Această operație poate fi făcută în luna iulie, dar respectivele crengi trebuie urmărite, și greutățile eliminate la primul semn de îngreunare.
5.Fertilizarea în livadă
Aplicarea de îngrășământ, de preferat organic este esențială vara. Poți pune soluții lichide de îngrășământ organic sau poți afâna solul de la baza trunchiului și îl poți amesteca cu fertilizatori organici. Dacă rodul pomilor este bogat și promite o recoltă mare, fertilizarea trebuie repetată începutul lunii iulie, dar variază foarte mult de la tipul de pom fructifer la altul. Fertilizarea se face în două etape, la egală distanță, cu circa o lună înainte de momentul la care se coc fructele.
6. Recoltarea fructelor
Luna iulie coincide cu perioada în care își fac apariția pe piață, dar și în livadă cele mai multe fructe. În această perioadă se coc merii timpurii, perii, caișii, cireșii și vișinele.
Merii și perii
Dacă ai soiuri de meri și peri care se coc în luna iulie, este indicat să culegi fructele înainte de a fi coapte excesiv. Iți dai seama dacă un fruct este copt atunci cand îl răsucești ușor și acesta se desprinde de pe ramura pomului fructifer. Culegerea merelor și a perelor nu ar trebui să afecteze pomii. Pe cât posibil, este indicat să strângi fructele cu atenție, fără să rupi crengile. Dăcă lași ca fructele să se coacă prea mult, riști ca acestea să se scuture din copac și să cadă, astfel riști să pierzi o cantitate însemnată din recoltă.
Prunii
Dacă vremea este bună, poți avea parte de o recoltă bogată de prune. În această perioadă trebuie să susții crengile foarte încărcate cu ajutorul unor suporți speciali din lemn. În caz contrar, sub greutatea fructelor ramurile ar putea ceda.
Caișii
Caisele sunt gata de recoltat cand capătă o nuanță de galben închis spre portocaliu. Când sunt coapte, acestea se desprind cu ușurință de ramuri și au un parfum specific. Nici în cazul caisului nu este indicat să întârzii cu recoltatul, pentru că orice zi în plus poate deprecia calitatea fructului.
Sursa: agrointel.ro