Consiliul raional Ialoveni a organizat ieri, 27 mai o festivitate dedicată sărbătorii profesionale ,,Ziua lucrătorilor din domeniul culturii”, în cadrul căreia, președinta raionului, Natalia Eremia, a menționat cu diplome de onoare angajații instituțiilor de cultură din localitățile raionului, în semn de înaltă apreciere pentru activitatea prodigioasă și rezultate remarcabile.
În cadrul evenimentului au participat cu mesaje de felicitare: președinta raionului Ialoveni, Natalia Eremia, vicepreședintele raionului Ialoveni, Petru Beregoi, directorul adjunct al Centrului Național de Conservare și Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial, Grigore Oxente, care a decernat diplomele de onoare ale Ministerului Culturii, alături de Reprezentantul Guvernului, Emilia Goro, președintele Asociației Primarilor din localitățile raionului, Silviu Bivol, șefa Secției cultură a Consiliului raional Ialoveni, Diana Josu-Braniște, care a înmânat diplome de merit.
În deschiderea ceremoniei, Natalia Eremia, a felicitat oamenii de cultură din localitățile raionului dorindu-le succese și frumoase realizări în nobila activitate pe care o desfășoară, menționând că ,,atât timp cât vom prețui creația artistică și creatorii de frumos, nu vom pierde identitatea noastră, deoarece cultura este expresia identității naționale și cuprinde valorile esențiale. Cultura ne unește și ne definește. Valorile culturale ne integrează în circuitul valorilor europene”.
Festivitatea a culminat cu un program artistic oferit de Corul Școlii de Muzică ,,Filip Todirașcu”, satul Costești, dirijor – Cristina Mereacre și Ansamblul de profesoare de vioară de la Școala de Arte Ialoveni, director – Daniela Bodorin.