Ierii, 29 iulie 2015, în vederea sporirii patriotismului în rîndul deținuților, în penitenciarele din țară a fost sărbătorită cea de-a 21-a aniversare a Constituției Republicii Moldova.
În acest sens, angajații Serviciilor activitate educativă, psihologică și asistență socială ale Penitenciarelor nr.2-Lipcani, nr.4-Cricova, nr.11-Bălți, nr.12-Bender nr.16-Pruncul și nr.18-Brănești au organizat ore informative dedicate istoriei apariției și prevederilor esențiale ale Legii Supreme a Republicii Moldova.
Totodată, 9 deținuți ai Penitenciarului nr.11 din Bălți au participat la jocul interactiv ,,Cîmpul Minunilor”, găsind răspunsuri la întrebările tematice. La finalul jocului, participanții au fost serviți cu înghețată, iar cîștigătorul va primi și o stimulare disciplinară.
Constituţia Republicii Moldova a fost publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 1 din 12.08.1994 şi a intrat în vigoare la data de 27 august 1994.
Constituția este legea fundamentală a statului care defineşte atributele statului, principiile de funcţionare şi obiectivele lui principale. Aceasta stabilește cele mai importante principii ale vieții economice, politice, sociale și juridice, precum și valorile pe care se sprijină statul nostru: separația puterilor în stat, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, independența justiției, pluralismul politic ș.a.
iana Munteanu