În perioada 5-7 august curent, se vor desfășura Zilele Chișinăului la Botoșani, România și Zilele Culturii Tradiționale, informează PROVINCIAL.
Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Chișinău, în parteneriat cu Consiliul județean Botoșani și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani.
Astfel, timp de trei zile Botoșaniul va deveni un centru important de promovare a culturii tradiționale, organizatorii desfășurând, în premieră, sub titlul de ZILELE CULTURII TRADIȚIONALE cele mai îndrăgite festivaluri, alături de recitaluri susținute de artiști consacrați din România și Republica Moldova, iar parteneriatul cu Primăria Municipiului Chișinău va facilita schimbul de experiențe culturale între Botoșani și Chișinău!