VREI SĂ TE CĂSĂTOREȘTI? Află ce trebuie să faci în Ajun de Crăciun
Postat: miercuri, decembrie 24, 2014 . În Actual
În Ajun de Crăciun, la 24 decembrie, fetele necăsătorite își pot vedea ursitul, dacă urmează obiceiurile de mai jos.
Flăcăii se duc pe la familiile care au fete mari și le urează noroc și fericire la măritiș. Gospodina fierbe pentru masa Ajunului din toate felurile de bucate, ca să rodească peste an. Unele fete, care au postit la amiază, se așează acum la masă, însă nu iau decât o singură bucătură, pe care îndată o și scot din gură și o pun în brâu. Când se duc la culcat, pun brâul jos, bat trei mătănii pe brâu și zic : ”Brâu, brâușorul meu, Arata-mi pe ursitorul meu, Care-i dat de Dumnezeu, În vis sa-l visez, Aievea să-l văz”. Și apoi se culcă, în speranța că-și va visa ursitul.
Fetele, pentru a-și vedea ursitorul, peste noapte pun afară pe prispă sub fereastră câte puțin din toate felurile de bucate, negustate. Ursitorul va veni și va gusta și fata îl va vedea.
Fetele seamănă cânepa la trunchiul de tăiat lemne și o grăpează cu cămașa ca să facă drum ursitorului întins ca o pânză. Atunci fetele zic: ”Eu nu seamăn cânepa pentru pânză de cămeși, ca am, dar seamăn drum ursitorului meu, în vis sa-l visez și aievea să-l văz”.
Alte fete iau o sămânța de cânepă și o înfig într-un ac și apoi o duc în para unei lumânări ; daca sămânța nu pocnește, este semn ca mai au încă vreme, până le va veni rândul măritatului.
Altele se adună la o casă și taie o pâine într-atât de multe bucăți, câte sunt de toate ; bucățile se pun apoi lângă pereți, deopotrivă depărtate de mijlocul casei unde fetele stau, știind fiecare care este bucata sa de pâine. Iau apoi o mâță și-i dau drumul prin casă. Dacă mâța ia o bucată de pâine, fata a cărei bucățică de pane a fost luată, crede că se va mărita cea dintâi.
Tot spre acest scop, fetele își fac o lumânare lungă și groasă cât degetul cel mic de la mână, o aprind și se roagă Maicii Domnului, făcând mereu mătănii, până ce arde toată lumânarea, după care apoi se culcă.
În Ajunul Crăciunului, fetele se feresc de a bea apă toată ziua. Seara își fac o turtă, jumătate de sare și jumătate de făină, si o mănâncă; firește, este cu putință ca viitorii lor miri să li se arate în vis, spre a le da să bea apă.
Elena Cojocaru