
Primăria orașului Cimișlia a realizat cu succes proiectul „Creșterea transparenței decizionale a consiliului orășenesc Cimișlia, prin instalarea unui sistem modern de sonorizare și vot automatizat în sala de ședințe”, în valoare de 614 226,00 lei, implementat de compania „Genial Invest” SRL.
Scopul proiectului este modernizarea procesului decizional la nivel local și creșterea transparenței, accesibilității și eficienței în activitatea consiliului orășenesc.
Prin noul sistem, ședințele consiliului vor fi transmise online, procesele de vot vor fi transparente, iar calitatea sunetului va asigura o difuzare clară și instantanee a discuțiilor pentru toți cetățenii orașului și satelor din componența primăriei.
Noul sistem facilitează participarea activă a femeilor și a tuturor consilierilor, oferind condiții optime pentru exprimarea punctelor de vedere fără efort suplimentar.
Beneficii directe pentru comunitate:
- Claritate și disciplină în desfășurarea ședințelor consiliului orășenesc
- Posibilitatea ca toți participanții să se facă auziți, câte unul pe rând
- Îmbunătățirea audierilor publice și a comunicării între cetățeni și autorități
- Creșterea transparenței și încrederii cetățenilor în procesul decisional
Menționăm că, bugetul total al proiectului este în valoare de 31.825,16 EUR, dintre care suma oferită din partea Ambasadei Republicii Polone la Chișinău este de 21.173,04 EUR; Cofinanțat de Primăria orașului Cimișlia cu 10.652,12 EUR; Coordonarea proiectului a fost realizată de Dorin Coroian, viceprimar pe economie.