Primul lot de 2400 de laptopuri achiziționate în cadrul Proiectului „Reforma Învățământului în Moldova” (PRIM) a fost recepționat de Ministerul Educației Culturii și Cercetării (MECC) și va fi repartizat. Despre aceasta a anunțat ministrul Educației, Culturii și Cercetării Lilia Pogolșa în cadrul evenimentului organizat cu participarea prim-ministrului interimar Aureliu Ciocoi, reprezentanților organelor locale de specialitate în domeniul învățământului, reprezentanților MECC și ai echipei PRIM.
Atât cele 2400 de laptopuri recepționate, cât și cele 7600, care urmează să fie furnizate de agentul economic săptămâna viitoare, vor ajunge în toate raioanele țării. Această cantitate va acoperi integral necesitățile elevilor din ciclul gimnazial și liceal.
Potrivit ultimelor date, colectate prin Sistemul Informațional de Management în Educație (SIME) 9484 de elevi din clasele V-XII au nevoie de un calculator pentru a se conecta la lecțiile desfășurate online. Informațiile au fost furnizate de către directorii instituțiilor de învățământ general din țară.
„Chiar dacă la nivel global a fost raportat un deficit mare de laptopuri și piese necesare pentru fabricarea acestora, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, de comun cu partenerul de cooperare, Banca Mondială, a reușit să achiziționeze 10 000 de laptopuri – o cantitate maxim disponibilă pentru moment. Acest număr ne va permite să acoperim în totalitate necesitățile elevilor din ciclul gimnazial și liceal. Urmare a acestei distribuții de tehnică niciun copil care învață la gimnaziu sau liceu nu va rămâne în afara procesului educațional din cauza că nu are acasă un computer de la care să se conecteze la lecții”, a declarat ministrul Lilia Pogolșa.
Prim-ministrul Aureliu Ciocoi a accentuat importanța achiziției pentru sistemul educațional din țară. „Aduc sincere mulțumiri Băncii Mondiale care vine în sprijinul sistemului de învățământ din țara noastră. Doar prin asigurarea unui învățământ calitativ, prin investiții mari în sistemul educațional putem să garantăm prosperarea acestei țări pe termen mediu și lung. Investițiile de azi în sistemul de învățământ vor da roadele peste 10-15 ani. Avem nevoie absolută de investiții în intelect, în materia cenușie a tinerii generații, care în timpul apropiat vor prelua pârghiile acestei țări și este de responsabilitatea noastră să asigurăm ca viitoarele generații sa fie mai inteligente și mai pregătite decât noi, cei din ziua de astăzi. Fiecare copil are datoria să depășească intelectual generațiile anterioare”, a declarat prim-ministrul.
Amintim că laptopurile procurate în cadrul Proiectului „Reforma Învățământului în Moldova” sunt dotate cu sistem de operare licențiat, iar costul total al achiziției este de 2 914 200 de dolari SUA.
Proiectul „Reforma Învățământului în Moldova” este un împrumut investițional specific, acordat de Banca Mondială, implementat în perioada aprilie 2013 – aprilie 2022, care sprijină Guvernul Republicii Moldova prin finanțarea activităților ce vor consolida calitatea educației şi vor duce spre un sector al educației mai eficient.
Dina Roșca