
Volumul consumului de gaze naturale în luna februarie curent a constituit 148,9 milioane de metri cubi, ceea ce este cu 37,7% mai mult în comparație cu aceeași perioadă a anului 2024. Totodată, potrivit serviciului relații publice al SA „Moldovagaz”, fața de luna ianuarie 2025 acest indicator s-a ridicat cu 13,4 milioane de metri cubi, sau cu 9,9%.
Consumatorii casnici, pînă la data de 28 februarie 2025, au achitat 90,6% din sumele facturate în anul curent, ceea ce este egal cu aceeași perioadă a anului trecut. În cazul consumatorilor non-casnici (persoanele juridice), ponderea transferurilor a fost de 97,2%, sau cu 1,9 puncte procentuale mai mult în comparație cu aceeași perioadă a anului 2024. Întreprinderile din sectorul energetic și termic din țară au achitat facturile în proporție de 100%, indicatorul respectiv fiind egal cu aceeași perioadă a anului trecut.
În perioada de referință de la rețeaua de distribuție a gazelor naturale au fost deconectate 451 unități de consum, datoriile posesorilor acestora fiind în mărime de circa 3,336 milioane lei. Totodată, față de 165 consumatori s-a aplicat condiția plații preventive, drept consecință a sistării anterioare a furnizării de gaze naturale pentru neachitarea în termen a contravalorii gazelor naturale consumate.
Conform datelor SA „Moldovagaz”, nivelul de achitare a consumului de gaze naturale pentru volumul furnizat la data de 28 februarie 2025 se ridică la 95,4%, fiind cu 0,3 puncte procentuale mai mult în comparație cu anul 2024, constituind 1,866 miliarde de lei în cifre absolute, fiind luată în considerație revizuirea tarifelor în perioadă respectivă. De menționat că gazele naturale, consumate în luna februarie 2025, urmează să fie achitate în luna martie curent, facturile fiind deja expediate pentru distribuire.
În cazul apariției întrebărilor, legate de facturarea consumului de gaze naturale în luna februarie 2025, consumatorii pot apela la numărul unic de telefon 1304 (1305 în cazul capitalei), precum și să recurgă la expedierea adresării (petiției) prin intermediul serviciului “Cabinetul personal consumator” de pe site-ul www.moldovagaz.md, sau aplicației mobile, disponibile pe platformele Google Play și App Store.