Irina Vlah, președinta Asociației „Platforma Moldova”, susține că în scurt timp urmează să apară mai multe investigații care au drept scop denigrarea imaginii sale, inclusiv din perioada când a deținut funcția de Bașcan al Găgăuziei. Într-o adresare publică, Vlah a menționat că zilnic este abordată de presa controlată de guvernare, cu subiecte inventate.
„Stimată Doamnă Preşedintă, Maia Sandu! Din start vreau să menţionez că apreciez efortul pe care-l depuneţi pentru a-mi spori notorietatea prin intermediul presei pe care o controlaţi. Recunosc că, atunci când am lansat „Platforma Moldova”, îmi făceam griji cum o să ne promovăm, în condiţiile în care o bună parte din presa din Republica Moldova a fost lichidată de regimul Dvs., iar altă parte (cea mai mare) e controlată cap-coadă de Dvs. Dar iată că, datorită implicării Dvs., ordinelor pe care le daţi presei pe care o controlaţi, problema parcă se rezolvă. Nu există zi în care să nu fiu abordată de presa Dvs. şi, împreună cu colegii, chiar vom aduna toate aşa-zisele solicitări de informaţii, toate materialele publicate de presa Dvs. şi le vom face publice ca să fie clar tabloul general. Presa Dvs. caută cu disperare ba nu ştiu ce „pete negre” pe durata exercitării mandatului meu de Başcan al Găgăuziei, ba ce haine şi bijuterii port, ba cu cine mă întâlnesc, ba ce felicitări expediez etc. Desigur, ei au interesul lor sau, mai bine zis, fac interesul Dvs. – încearcă în fel şi chip să mă denigreze, să mă compromită. Dar, mai este un efect, pe care, nu sunt sigură că Dvs. şi presa care vă serveşte, îl conştientizaţi – fiecare atac mă face şi mai cunoscută, şi mai puternică.
De fapt, Dvs. şi presa controlată nu faceţi nimic altceva decât să indicaţi direct cetăţenilor Republicii Moldova pe cine consideraţi oponentul Dvs. şi eu mă voi strădui să fiu la înălţimea rolului care mi-a revenit. Astăzi, nu cred că este o onoare mai mare decât să fii oponentul celor care au distrus şi distrug în continuare Republica Moldova. Iar acest lucru l-aţi făcut Dvs., Doamnă Maia Sandu, şi omuleţii galbeni, care vă înconjoară şi fac sluj de dimineaţă până seara. La câtă dezamăgire aţi semănat în societatea noastră, la câtă ură au oamenii faţă de regimul Dvs., orice atac murdar din partea presei controlate nu face decât să sporească notorietatea şi susţinerea populară faţă de cel pe care-l atacaţi. Continuaţi tot aşa şi…. veţi vedea unde veţi ajunge.
P.S.: Din informaţia pe care o am, zilele următoare vor apărea aşa-zise investigaţii despre grâul oferit de Federaţia Rusă Găgăuziei în perioada când eram Başcan, şi despre felicitările pe care le-am expediat cu ocazia Zilei de 8 martie. Încă câteva subiecte, din câte ştiu, urmează să fie aprobate de regim la cel mai înalt nivel, ca ulterior presa galbenă să facă noi pretinse investigaţii. Dacă cumva veţi fi în criză de idei, adresaţi-vă – sunt gata să vă sugerez o mulţime de alte teme şi chiar să ajut presa Dvs. să facă adevărate investigaţii, dar nu mizerii, care se vede de la o poştă că sunt comandate politic ”, spune Vlah în adresare.