
La 14 august curent, ministrul Vladimir Bolea s-a aflat în vizită de lucru în satele Călinești, Hîncești, Pruteni și Pînzăreni. Astfel, viceprim-ministrul a discutat cu sătenii despre proiectele în derulare și cele care urmează să înceapă în domenii precum iluminatul stradal, infrastructură publică și revitalizarea spațiilor din localitate.
Potrivit MIDR, toate cele patru localități implementează proiecte prin Programele guvernamentale #SatulEuropean – edițiile I și II și #SatulEuropeanExpres.
De iluminat stradal modern beneficiază circa 800 de locuitorii din satele Pruteni și Hîncești.
În satul Călinești se construiește un Complex de agrement, de care vor beneficia 2450 locuitori dintre care, inclusiv 350 tineri și 133 persoane cu nevoi speciale. 1080 de locuitori din satul Pînzăreni vor avea acces la o infrastructură sportivă modernă după construirea unui teren de sport multifuncțional.
Aceste proiecte fac viața oamenilor de zi cu zi mai bună, mai confortabilă și dezvoltă localitățile din țară.