Vlad Filat, președintele Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), în cadrul unui briefing de presă, a declarat că, „campania electorală pentru alegerile locale a fost fraudată de Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), a fost o campanie în care guvernarea a folosit toată puterea administrativă pentru a devia votul popular. A fost campania minciunii și manipulării”.
Potrivit politicianului, „cu toate că PAS a încercat să fure votul nostru, votul nostru a fost mai mult decât expresiv”.
„Peste jumătate dintre alegători nu au ieșit la vot și aceste voturi clar nu mergeau la partidul de guvernare. În această campanie, SIS, Procuratura, CNA, Comisia pentru Situații Excepționale au jucat rolul de agitatori pentru PAS, agitatori cu bâta. În aceste alegeri, concurenții electorali și alegătorii au fost mereu sub presiune și chiar sub amenințare. Dar, chiar și în așa condiții, oamenii nu au votat PAS în Chișinău, Bălți, Cahul etc.”, a menționat el.
Vlad Filat a subliniat că „rezultatele alegerilor locale sunt un semnal puternic și convingător adresat anume PAS. Rezultatele alegerilor demonstrează neîncrederea oamenilor în autorități, or, astăzi asta înseamnă neîncredere în PAS”.
De asemenea, liderul PLDM a mai spus că, guvernarea trebuie să înceapă imediat procesul de depolitizare a instituțiilor de stat.
„Să înceapă cu SIS, Procuratura, CNA și Poliția, care trebuie să servească cetățenii și nu politicul. PAS trebuie să democratizeze actul de guvernare și să implice opoziția, să-i ofere conducerea CEC, CCA, Curții de Conturi, Teleradio Moldova. De asemenea PAS trebuie să renunțe la starea de urgență”, a declarat el.
Vlad Filat a mai îndemnat reprezentanții guvernării să înceteze atacurile asupra PLDM și campaniile de defăimare care țintesc în el.