
În contextul exercitării funcției de control parlamentar, Comisia pentru drepturile omului și relații interetnice a efectuat două vizite inopinate în municipiul Bălți. Vizitele au fost realizate în conformitate cu obiectivele stabilite în Planul de acțiuni al Comisiei pentru anul 2026 și au avut drept scop monitorizarea respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Despre aceasta a comunicat deputatul Grigore Novac.
Astfel, una din vizite a fost la Penitenciarul nr. 11, în cadrul căreia deputații au discutat despre: condițiile de detenție și problema suprapopulării penitenciarului; capacitatea/plafonul de persoane care pot fi deținute în penitenciar și numărul deținuților la momentul vizitei; numărul de angajați ai penitenciarului care revin la numărul deținuților; numărul de gardieni care asigură securitatea pe timp de noapte; acțiunile realizate pentru a pregăti noua generație de conducători ai penitenciarului; situația de facto a serviciilor medicale în penitenciar; numărul medicilor care lucrează în penitenciar și situația privind aprovizionarea cu medicamente; condițiile de detenție din cadrul izolatorului disciplinar al instituției penitenciare și aspecte legate de necesitățile de renovare și reamenajare a celulelor respective, etc.
O altă vizită a fost la Centrul de Plasament Temporar al copiilor în situație de risc „Drumul spre casă”, care este o instituție publică cu profil social ce oferă servicii de plasament și reabilitare pentru copiii aflați în dificultate.
Pe parcursul vizitei, membrii Comisiei au văzut condițiile de trai ale beneficiarilor, s-au documentat cu procesul de prestare a serviciilor sociale, a serviciilor de asistență medicală și psihologică, precum și au discutat cu copiii pentru a verifica dacă drepturile lor fundamentale sunt respectate.
Totodată, au fost discutate aspectele ce țin de securitatea copiilor, programele educaționale oferite în cadrul Centrului de plasament, precum și acțiunile realizate de administrația centrului de plasament pentru reintegrarea socială a copiilor aflați în situații de risc.
În urma vizitelor inopinate, membrii Comisiei au constatat mai multe probleme care necesită o implicare plenară a autorităților publice centrale și locale pentru a proteja drepturile persoanelor aflate în custodia statului.























