
Pe data de 10 iunie curent, Consiliul Raional Hîncești a avut plăcerea de a-l primi pe Domnul Frank Kavanagh, expert international, aflat în vizită de lucru în contextul procesului de evaluare a Parteneriatelor Locale pentru Ocuparea Forței de Muncă (LEP), initiate în Republica Moldova din anul 2018.
Această evaluare are drept scop analizarea relevanței, eficienței și impactului LEP-urilor în implementarea descentralizată a Programului Național de Ocupare (NEP). Totodată, sunt vizate identificarea posibilităților de finanțare din surse europene (precum ESF sau EaSI) pentru asigurarea sustenabilității la nivel local și formularea unor recomandări strategice pentru întărirea acestor mecanisme în întreaga țară.
În cadrul întrevederii, Dl Kavanagh a avut un dialog constructiv cu membrii comisiei tripartite din raion, fiind discutate teme relevante precum:
- Rolul comisiei în dezvoltarea și consolidarea parteneriatelor locale, cu suportul CNSM și CNPM;
- Procesul de negociere și semnare a convenției colective, sprijinit de OIM
- Consultările publice organizate pentru proiectele LEP;
- Evenimentul de semnare a acordurilor dintre comisie și partenerii locali.
Această întâlnire a reprezentat un moment important pentru reflectarea asupra progreselor locale în domeniul ocupării forței de muncă și pentru identificarea pașilor următori în direcția consolidării LEP-urilor, în concordanță cu standardele europene și bunele practici internaționale.