
Polițiștii din Orhei au depistat trei tineri cu vârste de 15, 16 și respectiv 18 ani, studenți ai unui colegiu din Chișinău, implicați în activități de distribuire a substanțelor interzise pe teritoriul raionului.
În cadrul acțiunilor de prevenire și combatere a traficului ilicit de droguri, oamenii legii au desfășurat razii în mai multe zone cu risc.
Pe parcursul verificărilor, cei trei au fost surprinși în flagrant în momentul în care recuperau un pachet de culoare neagră ascuns sub un copac.
În interiorul acestuia au fost găsite 30 de pachețele, fiecare conținând aproximativ un gram de mefedronă.
Substanțele interzise au fost ridicate pentru expertiză, iar în privința tinerilor au fost inițiate acțiuni procesuale pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și atragerea la răspundere conform legislației în vigoare.

















