
Consiliul raional Ialoveni, fondator al Școlii Sportive pentru Copii și Tineret a semnat ieri, 28 iulie curent, contractul de finanțare cu Oficiul Național de Dezvoltare Regională și Locală pentru proiectul de reabilitare capitală a Școlii Sportive pentru Copii și Tineret, fapt ce va îmbunătăți infrastructura sportivă și va oferi un mediu sigur pentru desfășurarea activităților.
Potrivit Primăriei, finanțarea proiectului se realizează prin derogare de la prevederile Legii nr. 27/2022 privind Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, prin alocarea mijloacelor financiare pentru lucrări de reparații de reabilitare a clădirilor de menire social-culturală, exclusiv în condițiile necesității de intervenție urgentă.
Conform Caietului de sarcini urmează să fie reabilitată sala de sport a Școlii Sportive pentru Copii și Tineret, aflată într-o stare de degradare, prin demontarea celor 286 m2 de pardosea veche, uniformizarea și aplicarea pardoselii din beton și a șapei, efectuarea lucrărilor de hidroizolare a podelei cu membrane bituminoase și așternerea pardoselii din linoleum sportiv Teraflex, grosimea de 10mm.
Totodată, urmează să fie reparați și cei peste 500 m2 de pereți și tavan din cadrul sălii sportive, prin desfacerea tencuielii interioare, aplicarea grundului și a tencuielii noi de finisaj, cu vopsirea ulterioară. Pe întreg perimetrul edificiului exterior va fi hidroizolată fundația cu excavarea și demontarea pereului, aplicarea membranei bituminoase și turnarea betonului. Valoarea totală a contractului este de 1 199 991,34 lei.