Grație investiției de aproximativ 7,4 milioane de lei, locuitorii satului Ciulucani, raionul Telenești, se bucură de frumusețea parcului „Bunica Ioana”, care a devenit acum, o oază de relaxare și recreere.
Cu o suprafață de aproape un hectar, parcul a fost reabilitat în totalitate. S-a construit o estradă de vară, un bloc sanitar modern, s-au instalat pavajul, mobilierul stradal și echipamentele de joacă pentru copii.
De asemenea, în cadrul proiectului, s-a acordat o atenție deosebită și drumului de acces către parc, acesta fiind reabilitat.
Astfel, satul Ciulucani, cu o populație de peste 1300 de persoane, a devenit astfel un exemplu de dezvoltare comunitară și de promovare a valorilor europene. Prin intermediul Programului „Satul European”, Guvernul Republicii Moldova a demonstrat angajamentul său ferm față de îmbunătățirea calității vieții și a infrastructurii în comunitățile rurale.
Amintim că, Programul Național „Satul European” cuprinde 496 de proiecte de dezvoltare rurală, dintre care 125 s-au finalizat cu succes.