
Drumul de acces L-455 spre suburbiile Budești, Tohatin și Cruzești se află în plin proces de reparație. Despre aceasta a anunţat Primăria Municipiului Chișinău.
Serviciile municipale specializate desfășoară lucrări pe o lungime de 3 km, de la ieșirea din orașul Chișinău până în centrul satului Budești. Această arteră de circulație asigură accesul inclusiv către suburbia Colonița, dar și către localități din raioanele Criuleni și Dubăsari.
Zilnic, drumul L-455 este traversat de sute de mii de autovehicule.
În aceste zile, drumarii de la Regia „Exdrupo” desfășoară lucrări de lichidare a situațiilor de avarie, frezare a betonului asfaltic deteriorat, decapare, așternere a pietrei sparte și aplicare a două straturi de asfalt în zonele grav afectate în sezonul rece.



















