
Reabilitarea străzii Nicolae Testemițanu din orașul Călărași este în plină desfășurare. Lucrările sunt realizate din bugetul local, ca parte a contribuției noastre în cadrul Proiectului „Mă Implic”, oferit de Guvernul Elveției prin Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare, implementat de Skat Consulting Ltd.
Potrivit Primăriei, valoarea investiției: 2 843 811,04 lei. Aceasta presupune:
- asfaltarea porțiunii de la bifurcație până la magazinul Linella;
- Porțiunea de drum ce face conexiunea cu satul Nișcani, până la intersecția cu traseul național.
- construcția trotuarului pe strada Nicolae Testemițanu (care la moment lipsește, iar oamenii își pun viața în pericol mergând pe carosabil);
- asfaltarea străzii Dimitrie Cantemir.
Această contribuție locală este pasul nostru concret pentru un proiect mai amplu, în comun cu primăriile Nișcani și Tuzara, prin care urmează să fie achiziționate patru microbuze moderne pentru transport public, construite 14 stații de așteptare sigure și funcționale și extinsă rețeaua de rute publice.