Candidata independentă Irina Vlah, la alegerile prezidențiale din 20 octombrie, anunță că în ultimele săptămâni a desfășurat o campanie națională în susținerea Mitropoliei noastre, asta după ce deputatul PAS, Vasile Șoimaru a spus că Mitropolia Moldovei ar putea fi lichidată în această toamnă.
„Avem toate motivele să bănuim acest lucru, mai ales după ce Maia Sandu, Igor Grosu şi Dorin Recean au refuzat să semneze textul unui Angajament public pe care l-am propus. În ultimele săptămâni, am vizitat mai multe localităţi ale Republicii Moldova, am discutat cu oamenii, care sunt îngrijoraţi de intenţia de a lichida Mitropolia Moldovei. Am semnat în faţa oamenilor un Angajament, prin care mi-am asumat o serie de acţiuni concrete după alegerea în funcţia de Preşedinte,” a precizat Vlah.
Politiciana a precizat că s-a angajat să nu admită, iar în caz de necesitate, să combată orice acţiune îndreptată spre lichidarea Mitropoliei Moldovei.
„De asemenea, m-am angajat să condamn public orice declaraţie sau acţiune îndreptată spre defăimarea Mitropoliei Moldovei, conştientizând că acestea pot crea precondiţii pentru solicitarea ulterioară a lichidării acestei Mitropolii.
M-am angajat ca, în calitate de Preşedinte al Republicii Moldova, să combat orice acţiune ce ar urmări drept scop promovarea urii şi discriminării pe motivul apartenenţei unei persoane sau grup de persoane la Mitropolia Moldovei,” spune Irina Vlah.
Vlah a mai spus că, un alt angajament pe care și l-a asumat în faţa oamenilor a fost să asigure un climat adecvat, ca enoriaşii şi clericii Mitropoliei Moldovei să-şi poată exercita nestingherit dreptul la libera alegere a confesiunii.
„M-am bucurat nespus susţinerea pe care au exprimat-o oamenii faţă de Angajamentul public pe care mi l-am asumat. Aduşi la limita disperării şi a sărăciei, oamenii supravieţuiesc cu credinţa în Dumnezeu, în Sfânta Biserică, iar exponenţii regimului Maiei Sandu nu au cum să înţeleagă acest lucru. Dacă ar înţelege, nu ar atenta la Mitropolia Moldovei. Dat fiind această situaţie, declar: Ne vom opune oricăror tentative de a lichida Mitropolia Moldovei! Vom apăra Sfânta Biserică şi credinţa noastră de veacuri! Pentru că, după dezastrul în care a adus ţara regimul Maiei Sandu, doar credinţa şi pacea ne-au mai rămas. Şi, desigur, speranţa la o viaţă mai bună, primul pas spre care va fi făcut pe data de 20 octombrie 2024,” afirmă politiciana.