Astăzi, 15 februarie 2022, întreaga comunitate marchează cea de-a 33-a aniversare de la retragerea trupelor sovietice din Republica Democrată Afganistan. În cei nouă ani de război au fost recrutați peste 12 mii de ostași moldoveni, dintre care peste trei sute de ostași originari din municipiul și raionul Orhei, informează PROVINCIAL cu referire la autoritățile raionale.
Conducerea raionului și municipiului Orhei însoțită de echipa de consilierii municipali și raionali, precum și de primarii localităților raionului, au participat alături de veteranii războiului din Afganistan la un marș de comemorare a ostașilor căzuți pe câmpul de luptă.
Președintele raionului Orhei, dl Dinu Țurcanu și Primarul municipiului Orhei, dl Pavel Verejanu, au adresat mesaje de condoleanțe combatanților prezenți și familiilor îndurerate de pierderea persoanelor dragi în acel război cumplit.
Oficialii au mulțumit celor prezenți pentru că au găsit timp și motivație de a onora amintirea celor căzuți, îndemânând totodată pe fiecare să transmită tinerilor generații mesajul depanat cu sânge în urma conflictului armat prin care concluzia principală rămâne aceeași de a nu repeta greșelile trecutului, în deosebi ale politicienilor care neglijează căile diplomatice de soluționare a conflictelor.
Totodată, în cadrul adresării sale, Președintele Raionului Orhei, dl Dinu Țurcanu, a făcut o invitație pentru toți cei prezenți, în deosebi veteranilor de război, să participe la concertul susținut de Brigada cu Destinație Specială „Fulger” dedicat celor 33 de ani de la retragerea trupelor sovietice din Republica Democrată Afganistan și care se va desfășura începând cu orele 11:00 la data de 20 februarie curent în satul Susleni.
Domnul Anatolie Țîbuleac, Președintele Uniunii Veteranilor din Afganistan, filiala Orhei, a mulțumit oficialilor pentru receptivitate și susținerea de care se bucură veteranii din partea conducerii locale, dar și al echipei de deputați ai fracțiunii Partidului Politic „ȘOR” care mereu își onorează angajamentele și vin cu gesturi de încurajare și susținere atât a veteranilor, cât și a văduvelor rămase fără sprijin.
Reprezentantul Centrului Militar Teritorial Orhei a înmânat Diplome de Recunoștință veteranilor prezenți pentru acțiunile de eroism demonstrate pe câmpul de luptă, dar și pentru exemplul de vitejie și sacrificiu care este mereu adus în atenția tinerii generații întru formarea spiritului de patriotism.
Evenimentul a luat sfârșit cu depunerea de flori în cinstea Eroilor căzuți pe câmpul de luptă la memorialul amplasat pe strada Vasile Lupu din municipiul Orhei.