Sectoare ale Poliției de Frontieră din regiunea de vest a țării au fost inspectate de către generalul-maior Petru Corduneanu și șeful Direcției regionale Vest, Vasile Banaru. Echiparea corespunzătoare a efectivului și gestionarea eficientă a activităților de supraveghere și control al trecerii frontierei de stat, au fost verificate foarte atent și minuțios.
Pe segmentul verde al frontierei, ca urmare a verificării patrulelor aflate în misiune de serviciu, conducerea IGPF a cerut seriozitate și folosirea la maxim a tehnicii din dotare. „Să vă asigurați de buna funcționalitate a acesteia și aplicați în activitate informații bazate pe analiza de risc. Dorim rezultate în munca voastră.” a menționat generalul-maior Corduneanu.
Totodată, în cadrul verificărilor s-a reiterat necesitatea aducerii în ordine a simbolisticii frontierei de stat (stâlpii de frontieră și drapelele de stat) , inclusiv panourile informative pentru cetățeni – să fie curate, cu informații utile și clare.
La finalul vizitelor, efectivului din subordine li s-a reamintit despre importanța respectării măsurilor de protecție individuală și a celor apropiați, în contextut stării epidemice din țară.
Cristina Pendea