
Secretarul de stat Vasile Șarban a efectuat o vizită de lucru în raionul Criuleni, în această săptămână, cu scopul de a evalua situația din teritoriu, în contextul provocărilor generate de înghețurile din această primăvară, dar și pentru a discuta cu reprezentanții autorităților locale și fermierii despre perspectivele de dezvoltare a sectorului agroindustrial.
Potrivit unui comunicat, vizita a început în localitatea Cimișeni, unde reprezentanții Asociației Naționale de Dezvoltare Rurală (ACSA) desfășurau ultima rundă de distribuire a furajelor combinate oferite în cadrul ajutorului de urgență livrat de Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO), cu sprijinul Agenției Austriace de Dezvoltare și Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare. Asistența a fost acordată la solicitarea #MAIA, ca răspuns la dificultățile întâmpinate de crescătorii de animale.
Pe parcursul zilei, secretarul de stat a vizitat mai multe gospodării și întreprinderi agricole din raion, inclusiv:
- o afacere mixtă, cu lanț valoric integrat, care produce cereale, le procesează în produse finite precum făină, ulei și produse de panificație;
- o gospodărie specializată în cultivarea legumelor;
- o seră specializată în cultivarea căpșunilor, unde, în contextul temperaturilor scăzute din această primăvară, au fost necesare investiții suplimentare pentru protejarea culturii și asigurarea continuității producției.
- mai multe livezi de cireș, vișin, cais și măr, unde condițiile climatice au afectat recolta estimată pentru acest sezon.