Vadim Ceban, președintele Consiliului de administrație al „Moldovagaz”, s-a învrednicit de titlul de cetățean de onoare al localității de baștină – satul Cișmichioi, raionul Vulcănești, informează PROVINCIAL.
Decizia de conferire a titlului a fost luată de Consiliul local în cadrul ceremoniei dedicată aniversării a 215 ani de la atestarea satului natal.
„Acest titlu i-a fost acordat pentru contribuția activă în dezvoltarea satului, activitatea filantropică, susținerea activităților de învățământ sportive și culturale”, dar și pentru „serviciul în cadrul societății și devotamentul activității sale”.
„Părinții m-au învățat să respect oamenii, să mă mândresc cu neamul meu și cu baștina mea, și să trăiesc așa încât băștinașii mei să se mândrească cu mine. Încerc să trăiesc așa. Nu totdeauna și nu toate îmi reușesc – dar voi continua să învăț și să încerc lucruri frumoase. Vă mulțumesc din suflet pentru apreciere!”, a spus Vadim Ceban.