Candidatul Partidul Social Democrat European la funcția de primar al Capitalei, Vadim Brînzaniuc, își propune să reabiliteze două zone mari de agrement din Chișinău după modelul parcului „Lumea Copiilor” din sectorul 4 din București, acolo unde a activat în ultima perioadă. Este vorba despre cea din parcul Valea Trandafirilor și din Parcul „Dumitru Râșcanu”.
Potrivit lui, în prezent, în Chișinău, nu există zone de agrement bine amenajate și sigure, iar toate administrațiile de până acum au ignorat complet acest subiect.
„Această toamnă ne bucură cu temperaturi generoase și zile însorite. E timp frumos și vreme numai bună pentru plimbări și distracție cu cei mici, mai ales că mâine începe prima vacanță din acest an pentru elevi. Singura mare problemă în acest context este ce să faci cu copiii în vacanță, unde să-i duci ca să-și petreacă frumos timpul liber. Din păcate, astăzi, în Chișinău, nu există zone de agrement bine amenajate și sigure. Toate administrațiile de până acum au ignorat complet acest subiect. A mai rămas un singur parc de distracții mare în Chișinău, în care generația mea când erau copii își petrecea timpul și nu știu dacă aș recomanda copiilor mei să meargă acolo”, a declarat Brînzaniuc.
Candidatul PSDE a mai adăugat că, în ultimii ani, locuri de agrement și de joacă au fost construite în centrele comerciale, însă „te costă o avere să-ți lași copilul pentru o oră să petreacă în voie, iar mulți nu-și permit acest lux”.
„În următorii patru ani, îmi propun, împreună cu echipa Partidului Social Democrat European din Moldova, să reabilităm două zone mari de agrement din Capitală. Este vorba despre cea din parcul Valea Trandafirilor și din Parcul „Dumitru Râșcanu”. Vom reconstrui din temelii aceste două zone mari de agrement, pentru a oferi distracție, dar și siguranță pentru cei care le vor vizita. Vom reabilita aceste zone după conceptul Parcului „Lumea Copiilor” din sectorul 4 din București, unde am activat în ultima perioadă”, a precizat Vadim Brînzaniuc.