La 10 septembrie curent, Directorul general interimar al Agenţiei de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), Andrei Popa, și Directorul general al Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM), Zinaida Bezverhni, au semnat un acord de colaborare în domeniul proprietăţii intelectuale (PI).
Semnarea Acordului între AGEPI și AMDM a fost condiționată de necesitatea evidențierii importanței și rolului fundamental al PI pentru asigurarea unui sistem de proprietate intelectuală eficient pentru întreaga societate. Respectiv, unul dintre obiectivele de bază ale colaborării dintre instituții este evaluarea cadrului normativ național în domeniul brevetelor în corelare cu cel din domeniul medicamentelor, activității farmaceutice și dispozitivelor medicale. Prin urmare, părțile au convenit să depună toată diligența în vederea elaborării unui mecanism legal și eficient, menit să asigure respectarea intereselor societății în domeniul sănătății, ce va avea drept scop sporirea accesului cetățenilor la medicamente și, nu în ultimul rând, întreprinderea acțiunilor legale care vor avea drept rezultat reducerea prețului la medicamente.
Totodată, părțile au convenit să își consolideze eforturile în vederea evidențierii avantajelor oferite de înregistrarea drepturilor de proprietate intelectuală, organizând acțiuni comune, reieșind din competențele deținute, precum și facilitând accesul la informațiile de interes reciproc.
Precizăm că Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale este o autoritate administrativă din subordinea Guvernului, abilitată cu competenţe de reglementare şi supraveghere în domeniul medicamentului, activităţii farmaceutice și dispozitivelor medicale.
Mai multe detalii găsiți pe site-ul oficial www.amed.md.
Dina Roșca