SE Bordnetze SRL, unul dintre cei mai importanţi producători de cablaje auto din Republica Moldova, a răspuns solicitării Bibliotecii pentru copii „Ion Creangă” din Orhei, suplinind echipamentele pentru jocurile intelectuale și sportive întru satisfacerea necesităților instituției.
După cum informează Provincial, Directorul SE Bordnetze SRL, Igor Corman, a menţionat că implicarea în proiecte sociale este o preocupare permanentă a companiei pe care o conduce, mai ales dacă e vorba de proiecte beneficiari ai cărora sunt copiii.
Potrivit spuselor sale, SE Bordnetze SRL este deschis de a se implica şi în continuare în proiecte sociale ce au drept scop dezvoltarea comunității.
„În semn de recunoștință și mulțumire, administrația Bibliotecii, împreună cu picii care își petrec timpul în lumea cunoștințelor, a organizat o sărbătoare cu recitaluri de poezii. SE Bordnetze SRL este unul dintre cei mai importanți producători de cablaje auto din Republica Moldova. Proiectul de investiții este implementat în cadrul Zonei Economice Libere Bălți, subzona Orhei. Compania a fost înregistrată în decembrie 2015 și este o filială a Sumitomo Electric Bordnetze SE, care este un producător global în domeniul industriei automotive, cu 40 de mii de angajați din 14 țări”, se mai spune în comunicat.
Andriana Cheptine