Consiliul raional Ialoveni a semnat contractul de grant pentru implementarea proiectului transfrontalier “Poduri pentru creșterea încrederii între poliție și cetățenii raionului Ialoveni și județului Iași”, cod 2SOFT/4.3/48, acronim BRITPOC. Proiectul este implementat în perioada 14.07.2020 – 13.07.2021, de către Consiliul raional Ialoveni, în parteneriat cu Asociația Internațională a Polițiștilor – Secția Română – Regiunea 1 Iași, finanțat în cadrul Programului Operațional Comun România – Republica Moldova 2014 – 2020, prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate (ENI). Valoarea totală a proiectului este de 209.570 Euro, dintre care 89,9% este finanțarea nerambursabilă a Uniunii Europene, iar 10,1% reprezintă contribuția partenerilor.
Obiectivul general al proiectului este de a crește eficiența unităților de poliție din raionul Ialoveni și a județului Iași, prin îmbunătățirea facilităților și echipamentelor de operare a două inspectorate de poliție, dezvoltarea competențelor a 120 de polițiști de pe ambele părți ale frontierei, consolidând cooperarea lor.
Pentru atingerea acestui obiectiv, partenerii proiectului vor organiza evenimente de dezvoltare a capacităților pentru polițiștii din Ialoveni și Iași, pe următoarele teme:
- metode moderne de investigare și urmărire penală a lucrătorilor implicați în activitatea de cercetare penală;
- protecția și promovarea drepturilor omului;
- comunicarea cu membrii comunității.
De asemenea, pentru unitățile de poliție din România și din Republica Moldova, vor fi achiziționate echipamente de operare și instalații proiectate pentru un răspuns rapid și eficient, sisteme informatice, imprimante multifuncționale și vehicule auto. Adițional, va fi organizată o campanie de conștientizare pentru locuitorii din ambele regiuni pentru a crește cunoștințele despre reglementările legale privind activitățile și responsabilitățile poliției în ambele țări.
Doina Secrieru