La 18 august curent, Secretarul general al MAI, Serghei Diaconu, a întreprins o vizită de inspectare a șantierului de construcție a unității de salvatori și pompieri din raionul Șoldănești. În teren, oficialul a purtat mai multe discuții cu conducerea raionului, dar și prestatorul de servicii responsabil de edificarea unității de pompieri.
Stația de salvatori și pompieri din Șoldănești este construită în baza Programului de asistență tehnică lansat de Guvernul SUA în Republica Moldova. Potrivit proiectului, în edificiu vor fi birouri de lucru pentru ofițerii și subofițerii IGSU care întreprind misiuni de serviciu, dar și boxe de păstrare a utilajului și tehnicii de intervenție. Unitatea este construită în proporție de 65% și urmează a fi dată în exploatare în toamna anului 2022, după finisarea tuturor lucrărilor. În acest sens secretarul general al MAI a menționat importanța sediului pentru angajații IGSU, dar și pentru calitatea misiunilor realizate.
„Un angajat care nu este dotat la locul de muncă, nu poate fi eficient în misiune, iar dacă aici creăm condiții bune salvatorilor și pompierilor, atunci eficiența activității acestora va fi resimțită de populație, iar misiunile de salvare vor fi pe măsura așteptărilor”.
Remiza de salvatori și pompieri urmează să deservească peste 36 mii locuitori din raionul Șoldănești. Valoarea proiectului este de aproximativ 10 milioane lei. Totodată, contribuția MAI și a autorităților publice locale este de aproximativ 1 milion lei.
După inspectarea șantierului de construcție, secretarul general a efectuat o vizită de lucru la Inspectoratul de Poliție Șoldănești. Aici oficialul a comunicat cu polițiștii despre necesitățile acestora, perspective de îmbunătățire a activității în teren, combaterea și prevenirea criminalității.
„Datorită polițiștilor din teren, care își îndeplinesc munca destoinic, societatea este mult mai protejată. Ministerul depune efort pentru a îmbunătăți condițiile de muncă și de a asigura angajații MAI cu un pachet social atractiv”, a conchis secretarul general.