
Ungheniul va avea un Parc Științific-Tehnologic – „Ungheni Tech Park”. În acest sens, pe 19 septembrie, în cadrul Forumului Regional „Agenda de Transformare și Integrare”, a fost semnată o Scrisoare de intenție cu privire la cooperare și parteneriat între Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Agenția Proprietății Publice, Consiliul Raional Ungheni, Primăria municipiului Ungheni și Primăria comunei Zagarancea.
Din partea Primăriei Ungheni Scrisoarea de intenție a fost semnată de primarul Vitalie Vrabie.
„Luând în considerare potențialul economic, investițional, social și uman al raionului Ungheni, cadrul de reglementare al Republicii Moldova și tendințele în politicile naționale, părțile semnatare exprimă ferm intenția de a crea, dezvolta prin cooperare și sprijin reciproc Parcul Științific-Tehnologic Ungheni Tech Park”, se arată în document.
Urmează etape importante ce trebuie trecute, pentru ca acest Parc să prindă contur și să aducă beneficia atât regiunii, cât și oamenilor de aici.
De notat că Forumul a fost organizat de Consiliul Raional, iar inițiativa de creare a unui parc științific-tehnologic la Ungheni – președintelui raionului, Dionisie Ternovschi.