Începând cu 1 februarie, tarifele pentru serviciile de evacuare a deșeurilor menajere în municipiul Ungheni vor fi după cum urmează: persoane fizice (case individuale la sol) – 56 de lei lunar pentru gospodărie; blocuri locative: 18 lei lunar/ persoană! În lunile de vară, gunoiul va fi evacuat de la casele la sol săptămânal – costurile sunt incluse în noul tarif. Pentru persoane juridice tariful va fi de 200 lei/ 1 mc., iar pentru transportarea deșeurilor de construcții – 100 lei/ 1 mc. (persoane fizice) și 120 lei/ 1 mc. (persoane juridice).
O decizie în acest sens a fost aprobată de consilieri la ședința Consiliului Municipal din 20 decembrie 2024. Accesați aici.
Taxa de salubrizare, din acest an, va fi de 120 lei anual pentru persoană. Decizia Consiliului Municipal Ungheni o găsiți aici.
Totodată, sunt scutite de plată persoanele cu dizabilități severe și accentuate, copiii cu vârsta de până la 18 ani. Persoanele de vârstă pensionară pot plăti 50% din mărimea taxei respective (la cerere).
“O noutate pentru anul curent este faptul că persoanele care au viză de domiciliu, dar nu locuiesc în municipiul Ungheni, nu vor fi obligate să plătească taxa de salubrizare. Pentru aceasta, însă, e nevoie ca acestea să facă o declarație pe propria răspundere cu anexarea actelor confirmative: contract de muncă într-o altă localitate sau țară, certificat de studii cu frecvență la zi etc., pe care să o transmită la Serviciul de colectare a impozitelor și taxelor locale din cadrul Primăriei Ungheni,” spune Primăria.