Trenul turistic cu destinația Tiraspol a pornit din gara Chișinău pe 22 septembrie. După o pauză de 20 de ani, garnitura de tren a fost pusă la dispoziția profesioniștilor din domeniul turismului pentru prima cursă ocazională în stânga Nistrului. Cursa trenului turistic a fost organizată de Platforma turism, creată și susținută cu suportul financiar al Uniunii Europene prin programul „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD.
Duminică, 22 septembrie, la ora 08:00 dimineață a plecat din gară trenul turistic pe traseul Chișinău – Tiraspol. Aproximativ 150 de oameni, inclusiv ghizi, agenți turistici sau profesioniști din domeniu au fost parte a unui proiect turistic cu totul special – o călătorie tur-retur cu trenul.
„Scopul acestei călătorii a fost de a demonstra potențialul turistic al regiunii de pe ambele maluri ale râului Nistru și de a arăta că unirea eforturilor în sectorul turismului poate promova înțelegerea reciprocă și cooperarea între locuitorii de pe ambele maluri. Un astfel de tren turistic nu numai că extinde oportunitățile de dezvoltare a turismului, dar ajută și la apropierea oamenilor, creând un spațiu pentru schimburi culturale și interacțiune”, spune Ivan Ganenco, liderul Platformei Turism.
Itinerarul turistic a fost conceput în așa mod încât ghizii să poată descoperi cele mai interesante locații de pe ambele maluri ale râului Nistru. Primul popas a fost făcut la Cetatea Tighina (Bender), aceasta beneficiind de lucrări de restaurare și conservare parțială cu suportul financiar al Uniunii Europene prin Programul „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD. De la Tighina (Bender), turiștii au plecat spre Tiraspol, unde au vizitat parcul central, apoi au luat din nou trenul pentru a reveni la Chișinău.
„Turul a fost organizat la un nivel înalt, traseul a fost atent gândit. Turiștii s-au arătat foarte interesați de patrimoniul cultural și istoric al regiunii și au pus o mulțime de întrebări. Acest lucru arată că acest format de călătorie îi ajută pe oameni să aprofundeze cultura de pe ambele maluri ale Nistrului. Vedem cât de important este să continuăm să dezvoltăm astfel de proiecte, care contribuie la consolidarea legăturilor dintre regiuni”, menționează Irina Ladaniuc, ghid turistic.
Turiștii au fost și ei impresionați de prima ocazie de a călători pe malul stâng cu trenul: „A fost o experiență uimitoare! Am văzut atât de multe locuri interesante de care nici nu auzisem până acum. Organizarea turului a fost de top – transport confortabil, excursii fascinante, posibilitatea de a încerca bucătăria locală. Un astfel de tren într-adevăr apropie cele două maluri ale Nistrului și sperăm că astfel de excursii vor fi organizate mai des”, spune Lucia.
O altă călătoare, Irina, a fost și ea entuziasmată de călătorie: „Excursia a fost bogată și informativă. Mi-a plăcut modul în care ghizii au vorbit cu pasiune despre istoria și cultura regiunii. Am simțit căldură și prietenie pe tot parcursul excursiei. Ajută cu adevărat să ne înțelegem mai bine și să vedem cât de multe avem în comun”.
„Participarea la dezvoltarea acestui traseu turistic unic a fost o onoare pentru noi. Am dorit să creăm nu doar un tur, ci o călătorie care va deschide noi orizonturi pentru turiștii noștri și va arăta cât de bogate și interesante sunt regiunile de pe ambele maluri ale Nistrului. Acest proiect dovedește că turismul poate fi un instrument puternic pentru consolidarea legăturilor culturale. Suntem încrezători că astfel de inițiative vor fi un pas important spre apropierea celor două maluri”, adaugă Valeria Cebanova, responsabilă de organizarea turului și directoarea unei companii turistice.
Trenul turistic Chișinău-Tiraspol-Chișinău a fost prima excursie de acest gen organizată de Platforma Turism, cu suportul Uniunii Europene și Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, prin programul UE „Măsuri de Promovare a Încrederii”. Programul contribuie la consolidarea încrederii între locuitorii de pe ambele maluri ale râului Nistru, prin implicarea lor în proiecte comune de dezvoltare.