Ofițerii de investigație a Inspectoratului de Poliție Centru din cadrul Direcției de Poliție a mun. Chișinău, în urma măsurilor speciale de investigație au reținut un tânăr în vârstă de 20 de ani, locuitor a comunei Băcioi, fiind suspectat de răpirea unui automobil de model „Honda Insigna”, informează PROVINCIAL.
Dispeceratul Inspectoratului sect. Centru, a fost alertat la 14 octombrie, de către proprietarul automobilului, un tânăr în vârstă de 23 de ani, comunicând că i-a fost răpit automobilul de pe șos. Muncești.
La locul faptei, tânărul a comunicat forțelor de ordine că a lăsat automobilul la spălătorie auto la data de 13 octombrie și urma să îl ia la data de 14 octombrie, iar când a venit după automobil acesta nu mai era. Prejudiciul cauzat tânărului constituie 116 370 lei.
În acest context, pe cazul dat imediat au fost dispuse acțiuni de investigație și urmărire penală, în cadrul cărora s-a stabilit că infracțiunea a fost comisă de către un tânăr care activa pe un termen de probă la spălătoria auto de pe str. Muncești și fără consimțământul proprietarului a luat automobilul deplasându-se într-o direcție necunoscută. Ulterior, în urma măsurilor întreprinse de către forțele de ordine a fost stabilt locul aflării individului, cât și a automobilului, în comuna Băcioi.
Suspectul a fost escortat la inspectorat pentru audieri. În cadrul acțiunilor procesual penale, tânărul și-a recunoscut vinovăția declarând că în momentul comiterii infracțiunii se afla în stare de ebrietate și a luat automobilul pentru a se plimba prin oraș.
Tânărul a fost reținut pe un termen de 72 de ore în Izolatorul Direcției de Poliție a mun. Chișinău și cercetat penal pentru răpirea mijlocului de transport, faptă care conform legislației penale în vigoare se pedepseşte cu amendă în mărime de la 29 000 la 67 500 lei sau cu închisoare pe un termen de la 1 la 3 ani.
Doina Munteanu