Un om de afaceri a fost denunţat la CNA de un angajat al Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA) după ce ar fi încercat să-l mituiască cu 50 000 de lei, transmite PROVINCIAL.
Potrivit denunţătorului, banii i-au fost propuşi pentru a trece cu vederea mai multe nereguli legate de executarea unui proiect privind vaccinarea vulpilor contra rabiei, executat de compania omului de afaceri.
Astfel, în urma unei licitaţii, organizate de ANSA, agentul economic a câştigat proiectul, în cadrul căruia a achiziţionat vaccin antirabic pentru campania de vaccinare a vulpilor – procedură desfăşurată în două etape, primăvara şi toamna. Conform obligaţiunilor contractuale, după finalizarea vaccinării, angajatul ANSA urma să întocmească un raport cu privire executarea calitativă a lucrărilor şi distribuirea întregii cantităţi de vaccin, iar agentul economic să încaseze banii pentru servicii.
Însă, în procesul pulverizării vaccinului, peste 20 de mii de doze ar fi ratat ţinta şi ar fi ajuns în lacuri sau localităţi. Prin urmare, această cantitate de vaccin, în valoare de peste 20 000 de euro, trebuia să fie exclusă din suma pe care urma s-o încaseze agentul economic din proiect. Pentru a nu pierde aceşti bani, omul de afaceri i-ar fi propus angajatului ANSA 50 000 de lei mită ca să falsifice raportul final de recepţionare a serviciilor şi să nu includă cantitatea de vaccin ratată.
În urma denunţului angajatului ANSA, a fost pornită o cauză penală pentru corupere activă. Omul de afaceri a fost reţinut şi escortat la CNA pentru audieri, ulterior fiind plasat în izolator pentru 72 de ore. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă închisoare până la 6 ani cu amendă în mărime de la 2000 la 4000 unităţi convenţionale.
Cristina Parfeni