Un nou oficiu poştal a fost deschis recent în satul Rădoaia, raionul Sângerei. Pe lângă oficiu va funcţiona şi un magazin poştal, primul de acest fel în teritoriu.
Astfel, clienţii vor beneficia de servicii poştale şi vor putea cumpăra pe loc efecte poștale, birotică, suvenire, ambalaje pentru cadouri, alte mărfuri de primă necesitate, și vor avea şi servicii de xeroxare şi printare. Potrivit autorităţilor, asemenea magazine poștale urmează să fie deschise și în alte localități din ţară.
“În ultimii ani, am renovat în jur de 270 de oficii poștale, un număr record pentru istoria întreprinderii. Este ambiția mea și cu susținerea dumneavoastră am reușit acest succes. Anul 2018 se încheie cu noutăți plăcute și acest fapt mă face să fiu mândru de realizările noastre comune”, a menţionat la ceremonia de inaugurare Serghei Nastas, directorul general al Întreprinderii de Stat „Poșta Moldovei”, relatează moldpres.md.
În oficiul poștal de la Rădoaia au fost executate lucrări de construcție începând de la temelia edificiului, s-au instalat uşi şi ferestre noi, reţele de încălzire şi climatizare, sediul a fost dotat cu echipament modern.
În noul oficiu poştal vor activa patru angajați care vor deservi aproape şase mii de locuitori din regiune.
Dina Roșca