La 18 septembrie curent, a fost semnat un nou Acord de Parteneriat, între Municipiul Strășeni și Municipiul Bârlad, jud. Vaslui, România, pentru a participa la apelul de propuneri de proiecte în cadrul Programului Interreg Next România-Republica Moldova 2021-2027, informează PROVINCIAL.
“A fost o zi productivă, cu multe emoții, deschidere din partea primarului, D. Dumitru Boroș, cât și a angajaților ce îl asistă în procesul de administrare, cu dorință din ambele părți de a multiplica eforturile pentru a asigura o implementare a proiectelor și o dezvoltare comună.
Ne-am propus dotarea Școlii de Arte din Municipiul Strășeni cu instrumente muzicale, echipament și mobilier. Pe cea de-a doua componentă – curățarea și amenajarea râulețului, ce traversează municipiul Strășeni, pe o lungime de 350 metri, cu consolidarea malurilor pe partea adiacentă Parcului ”Mihai Eminescu”.
Am împărtășit din experiența noastră acumulată în procesul de administrare, prezentând instituțiile, obiectivele cele mai importante și, desigur, ”Vatra Cobzarului” – un muzeu al instrumentelor tradiționale, înființat de Tudor Ungureanu, interpret, Conducător al Ansamblului ”Ștefan Vodă”, Artist al Poporului, Cetățean de Onoare al Municipiului Strășeni, cel ce și-a rezervat energia sa sufletească și o bună parte din agoniseala de o viață pentru susținerea strădaniilor de păstrare a folclorului veritabil și de promovare a valorilor perene ale românismului,” a menționat Valentina Casian, primarul orașului Strășeni.