Deputații au susținut proiectul de lege pentru scutirea de plata drepturilor de import a unui microbuz, donat primăriei satului Domulgeni, raionul Florești, de către comuna înfrățită Strâmtura din județul Maramureș, România. Inițiativa legislativă a deputatei Fracțiunii parlamentare ”Partidul Acțiune și Solidaritate”, Larisa Novac, a fost votată, în două lecturi, de 78 de deputați.
Valoarea unității de transport oferite cu titlu gratuit este de circa 400 de mii de lei moldovenești. Scutirea de plata drepturilor de import se face cu derogare de la prevederile Codului vamal și ale Codului fiscal și fără drept de înstrăinare.
Microbuzul va fi destinat pentru transportarea locuitorilor din Domulgeni, în special, a elevilor și a membrilor ansamblului de dans „Opincuța”, dar și pentru alte necesități comunitare.
Satul Domulgeni din raionul Florești, Republica Moldova, și comuna Strâmtura din județul Maramureș, România, s-au înfrățit în anul 2016.