Un locuitor al or. Vadul lui Vodă în vârstă de 50 ani riscă să fie cercetat penal de către polițiștii Inspectoratului de Poliție Ciocana, din cadrul Direcției de Poliție a mun. Chișinău, pentru consum de droguri și organizarea ori întreţinerea speluncilor pentru consumul drogurilor.
Polițiștii Secției securitate publică a IP Ciocana au intrat în posesia unei informații, precum că într-un apartament din or. Vadul lui Vodă, un bărbat a organizat o speluncă, unde se adună persoane și consumă droguri. Ulterior fiind efectuată cercetarea la fața locului cu acordul proprietarului, polițiștii au depistat un aparat confecționat artisanal, masă vegetală uscată de culoare gălbuie cu miros specific, o seringă. Bărbatul a fost transportat la inspectoratul de poliție, pentru documentare și stabilirea circumstanțelor, totodată acesta a fost dus la expertiză, unde i-au fost prelevate probe biologice. Este de menționat că bărbatul nu este la prima abatere fiind cercetat penal pentru infracțiuni analogice.
În acest context probele depistate de către forțele de ordine au fost ridicate, sigilate şi expediate Centrului criminalistic şi expertize-judiciare al IGP, pentru a fi efectuate expertizele specializate.
Pe caz a fost inițiat un proces penal pentru ,,Circulația ilegală a drogurilor etnobotanicelor, sau analogilor acestora fara scop de înstrăinare”. Conform legislaţiei penale în vigoare suspectul riscă să fie sancţionat cu amendă în mărime de până la 35 000 lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de pînă la 150 de ore, sau cu închisoare de pînă la 1 an
Totodată polițiștii întreprind măsuri speciale de investigație pentru stabilirea și identificarea altor persoane implicate .