Un locuitor al mun. Comrat, a fost reținut de către ofițerii Serviciului protecție internă și anticorupție (SPIA) al MAI, în comun cu angajații Direcției generale teritoriale „Sud” a CNA, fiind bănuit de coruperea unui agent de patrulare.
Potrivit denunțului parvenit de la angajatul Batalionului de patrulare Sud al INP, bănuitul i-a propus 3.000 de lei și 150 de dolari SUA, pentru ca acesta să nu înregistreze și să nu documenteze cazul privind refuzul de a trece testarea alcoolscopică în momentul în care a fost stopat la volanul unității de transport în stare de ebrietate avansată.
Astfel, în baza informaţiilor şi materialelor acumulate, pe marginea acestui caz a fost pornită o cauză penală, conform indicilor infracţiunii prevăzute de art. 325 alin. (1) Cod Penal (corupere activă). Ulterior, urmare a desfășurării măsurilor speciale de investigații și acţiunilor de urmărire penală, ofițerii SPIA și angajații CNA, în or. Comrat, l-au reținut pe bănuit în flagrant delict în timpul transmiterii banilor.
Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore, conform prevederilor art. 166 CPP al RM, iar dacă va fi găsit vinovat acesta riscă pedeapsă sub formă de închisoare de până la 6 ani cu amendă în mărime de la 2 000 la 4 000 unităţi convenţionale.
Dina Roșca