Potrivit datelor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii din Republica Moldova au intervenit în 34 situații de risc.
În noaptea dintre ani, angajații IGSU au avut misiuni de asigurare a securității antiincendiare, dar și de a lichida consecințele situațiilor excepționale.
Un caz în care a fost necesară implicarea pompierilor a avut loc în seara zilei de ieri în localitatea Roșcani, raionul Anenii Noi. Potrivit primelor informații, un incendiu a cuprins construcția unei ferme de porci. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 20:27. La fața locului au fost îndreptat un echipaj IGSU din Anenii Noi. Ajunși pompierii au stabilit că flăcările au distrus o parte din acoperiș, dar și circa 70 metri pătrați din podeaua construcției. În urma incendiului au pierit 19 porci. Totodată, în urma arderii, nici o persoană nu a avut de suferit. Salvatorii au reușit localizarea arderii fără ca aceasta să obțină răspândire. Circumstanțele cazului urmează a fi stabilite.
Potrivit IGSU pentru asigurarea securității de sărbători activează în regim non stop peste 500 de salvatori și pompieri cu 130 unități de tehnică.
Dina Roșca